Ideea de la care am pornit nu e de a scrie mai jos vreo reteta de pizza (asta nu inseamna ca nu o sa sugerez una). Exista insa niste mici trucuri care fac diferenta intre placere si o vizita urgenta la dentist sau, dupa caz, la Nufarul. In primul rand, aluatul. Am vazut (si mancat) tot soiul de blaturi, cu consistente de la a unei caramizi, la cea a unui chec pufos. Ei bine, o fi chestie de gust, dar blatul de pizza ca la mama lui este subtire, usor crocant in partea inferioara si deloc in cea superioara. Cum se face:
- 250 g faina 000
- 25 g drojdie umeda (un cub)
- 3 linguri ulei de masline
- ½ lingurita zahar tos
- un varf de cutit sare
- apa calduta cata cuprinde faina
Se dizolva drojdia in apa calduta. Intr-un vas de framantat se pune faina peste care se adauga uleiul de masline, zaharul si sarea. Se toarna drojdia dizolvata si se incepe framantarea. Apa se adauga progresiv, pana se obtine o coca de consistenta medie. Se framanta pana se dezlipeste de pe degete. Cand e gata, se acopera si se lasa la crescut cca ½ h. Dupa ce a crescut, se imparte coca in doua parti egale (trebuie sa iasa doua tavi de 50 / 50 cm). Se unge tava cu ulei si se pudreaza cu faina. Blatul se pune in tava si, inainte de a incepe sa punem umplutura, acesta se unge cu un amestec facut din rosii cubulete (o cutie ajunge pentru ambele tavi), busuioc, oregano, sare si o lingura de ulei de masline.
Umplutura: fiecare pune dupa preferinte, gust si buget. Eu unul prefer parmezan, masline verzi, ciuperci si sunca. Aceasta combinatie are marele avantaj de a nu cere deloc ketchup.
Gata !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu