Iahnie de fasole boabe

            Iată o mâncare despre cam toţi spun că au încercat-o cel puțin o dată  Rețeta pe care o folosesc eu are însă ceva “chițibușuri” pe care le veți găsi mai jos (sau nu) J

            Ingrediente:

-          500 g fasole uscată (de preferat cu coaja un pic mai tare, sa nu se fărâme la fiert)

-          Două cepe mijlocii

-          O căpățână de usturoi

-          250 g afumătură (ciolan de porc pentru un gust mai “tare” sau pastramă de curcan, pentru unul mai “fin”)

-          O lingură pastă de ardei sau doi ardei grași roșii în lipsa acesteia

-          Două linguri bullion de roșii sau patru roșii medii, bine coapte

-          Un pahar de vin alb demi (sec sau dulce)

-          Una-două foi de dafin

-          Un vârf de cuțit de boia iute (dacă e paprică e mai bine, Cayenne e ideal)

-          Un vârf de cuțit de piper

-          Ulei

-          Sare

Și acum, să vedem ce facem cu ingredientele:

Seara, se spală bine fasolea și se pune la înmuiat într-un vas mai mare, având grijă ca nivelul apei să treacă cu vreo 10 cm peste cel al fasolei.

A doua zi dimineață, se scurge fasolea, se spală în încă vreo două ape, se toarnă peste ea apă caldă, dar nu fiartă, și se pune la fiert, la foc mediu, împreună cu o linguriță de sare și cu foile de dafin. Se spumuiește de câte ori e nevoie. Când s-a săturat “să mai facă spume”, se ia oala de pe foc, se scurge apa și se înlocuiește cu alta, de data asta fierbinte, și se mai lasă pe foc mic până este aproape fiartă (bobul e “al dente”, cum spun verii noștri de peste Adriatică). După ce s-a luat de pe foc, dacă mai e nevoie, se mai scurge din apă până când mai rămâne cam cu un cm peste fasole, dar nu mai mult. Se încălzește cuptorul, la o temperatură de cca 180 de grade sau la foc mediu, dacă nu aveți cuptor cu termostat.

            Cât timp mai fierbe, se taie afumătura în fâșii / bucăţi de mărime... după pofta inimii și se pune la prăjit într-o tigaie cu pereții mai înalți (wok) încinsă, în care am pus și puțin ulei (cam o lingură). Se mărunțesc ceapa, usturoiul și ardeii grași (dacă aveți) și se pun peste carnea ușor rumenită. Se amestecă de zor, având grijă să nu se ardă sau să nu se prindă ingredientele. Când s-au rumenit și acestea, se adaugă vinul, pasta de ardei (dacă ați pus ardei gras, renunțați la pastă) și bulionul sau roșiile descojite și tăiate cubulețe mici. Se mai adaugă boiaua, piperul, se potrivește compoziția de sare și se lasă să fiarba, amestecănd des, până când volumul acesteia scade la jumătate.

            Când sunt gata și fasolea, și compoziția, se amestecă una cu alta, se mai potrivește o dată de sare daca mai e nevoie și se bagă în cuptor, unde se mai lasă până când zeama a scăzut și iahnia s-a rumenit usor pe deasupra.

            Se mănâncă cu murături și, dacă a mai rămas, se poate bea și un pahar din vinul folosit pentru compoziție.

            Poftă bună !

Vinete umplute

O mâncare interesantă, de (primă)vară, ce combină bucătăria orientală cu cea occidentală, ca mai toate mâncărurile româneşti.

Ne trebuie următoarele:
- Şase vinete mici sau patru mari,
- 500 g de kaizer sau şunculiţă ţărănească,
- Opt roşii,
- Trei ardei graşi (normali, nu mutanţi) sau capia,
- 300 g parmezan ras (brânză Napoca pentru spaghete)
- Două legături de ceapă verde,
- O legătură de usturoi verde,
- O legătură de pătrunjel,
- O legătură de mărar,
- Sare, piper după dorinţă şi gust.

Vinetele se spală, se taie în jumătate pe lungime şi se scobeşte miezul, lăsând un perete de cca 1 cm grosime. Se mărunţesc din cuţit miezul de la vinete, legumele şi kaiserul. O jumătate din cantitatea de legume şi din miez se pune într-un castron, se sărează şi se piperează, urmând a se face din ele un pat de legume.

Umplutura se pregăteşte astfel:
Se încinge un pic de ulei într-un tuci (cine are, dacă nu, e bună şi o tigaie mai adâncă sau un wok) şi se pune la călit ceapa. Când a devenit translucidă, se adaugă kaizerul şi, după alte câteva minute, ardeii, miezul de vinete, roşiile şi usturoiul rămase. Se amesteca, având grijă să nu se lipească. Umputura se trage de pe foc când miezul de vânătă s-a înmuiat. După ce s-a răcit puţin, se adaugă mărarul şi pătrunjelul rămase şi (nu se poate altfel) se sărează şi se piperează.

Se unge o tavă de cuptor cu unt (ulei) şi se întinde patul de legume, peste care se pun vinetele şi se umplu. Odată terminată operaţiunea, se presară peste fiecare vânătă parmezan ras şi tava, astfel migălită, se introduce în cuptorul încins la 180 de grade. După vreo 40 de minute, sunt gata.

Un vin roşu (demi)sec e tot ce mai trebuie.

Poftă bună !

Pot Roast (friptură la tuci)

Iată că de la americani nu ne vin numai McD si Cola, ci şi reţete care merită a fi băgate-n seamă. De exemplu, o friptură de te lingi pe degete, dar pentru care trebuie neapărat un tuci (cu cât mai gros, cu-atât mai bun):

- 1 kg carne de porc (cotlet, pulpă, chiar şi spată)
- două cepe mijlocii
- trei căţei de usturoi
- o lingură de bulion
- 150 g ulei
- sare, piper

Se taie carnea fâsii de cca 2 cm grosime, se sărează, se piperează. Se încinge uleiul în tuci şi se pune carnea la prăjit, acoperind tuciul. Se intoarce şi, după ce s-a prăjit pe toate părţile, se scoate într-un vas de Jena. În uleiul rămas se călesc cepele tocate mărunt, usturoiul zdrobit (tocat), după care se adaugă bulionul, sare, piper (după gust) şi două căni de apă. Se lasă să fiarbă până când sosul scade la jumate şi se îngroaşă, după care se toarnă peste carne.
Se introduce vasul de Jena în cuptorul încins la 160 de grade şi se lasă cca 45 de minute, având grijă să întoarcem carnea cel puţin o dată.

Se poate mânca cu garnituri diverse: piure, legume asortate, orez, cartofi prăjiţi.

Friptura iese excelentă, dar sosul este absolut bestial!

Quiche Lorraine

Plictisit de fasole şi cartofi, nemaivoind friptură sau ciorbă, m-am gândit să “emigrez” mai la vest. Aşa că m-am oprit – culinar vorbind - în Franţa (unde altundeva?), unde am găsit ceva bun-bun, care nu “cade greu” la stomac şi se face repejor:
Pentru început, ne trebuie cca 250 de grame de aluat fraged. Pentru aceasta, avem nevoie de:
- 100 g unt
- 50 g smântână
- 150 g făina
- Un ou
- Un vârf de cuţit sare
Se pun ingredientele (mai puţin făina) într-un castron şi se amesteca. Făina se cerne şi se toarnă ploaie peste. Frământăm. Când am obţinut o cocă de consistenţă medie, se întinde şi se pune într-o formă rotundă (ce 30 – 35 cm) sau pătrată, unsă cu unt şi pudrată cu făină. Forma n-are importanţă, principalul este ca marginile să aibă minimum 3 cm, margini care trebuie, deasemenea, tapetate cu aluat. Se înţeapă din loc în loc cu o furculiţă şi se bagă la cuptorul incins la 160 de grade (foc mediu) pentru zece minute.
Umplutura clasică este formată din:
- 300 g kaizer (bacon, mai nou)
- 3 ouă
- 200 g smântână
- 150 g lapte dulce
- Sare
- Piper (un vărf de cuţit)
- Un praf de nucşoară
- 250 g Emmentaler (dar nici cu Dalia nu-i rău)
Cum eu nu prea respect cu stricteţe nicio reţetă, am mai venit şi cu nişte ciuperci (o cutie). Se taie kaizerul fâşiuţe şi se pune la călit împreună cu ciupercile, tăiate şi ele. Cât timp se călesc, punem într-un castron laptele, smântâna, ouăle, sarea şi mirodeniile şi le amestecăm până se uniformizează compoziţia. După ce s-au călit, kaizerul şi ciupercile se iau, se toarnă şi se întind uniform peste blat, în tavă (pe care sper ca aţi scos-o între timp de la cuptor). După ce-am terminat, turnăm compoziţia de smăntână, ouă şi mirodenii, iar, la sfârşit – finis coronat opus – se presară caşcavalul ras. Băgăm la cuptor si, după aproximativ 25 de minute, o scoatem. Nu credeam să iasă mare lucru... dar după ce am gustat, m-am dumirit: nu era mare, ba era chiar prea puţină pentru cât am fi putut mânca. Pentru oameni normali, cantităţile de mai sus sunt pentru şase persoane.
Merge tare bine cu bere ("prietenia" de veacuri franco-germana nu se putea manifesta nicăieri mai abitir ca-n Lorena, nu?).
Poftă bună!

Pizza

Ideea de la care am pornit nu e de a scrie mai jos vreo reteta de pizza (asta nu inseamna ca nu o sa sugerez una). Exista insa niste mici trucuri care fac diferenta intre placere si o vizita urgenta la dentist sau, dupa caz, la Nufarul. In primul rand, aluatul. Am vazut (si mancat) tot soiul de blaturi, cu consistente de la a unei caramizi, la cea a unui chec pufos. Ei bine, o fi chestie de gust, dar blatul de pizza ca la mama lui este subtire, usor crocant in partea inferioara si deloc in cea superioara. Cum se face:

- 250 g faina 000
- 25 g drojdie umeda (un cub)
- 3 linguri ulei de masline
- ½ lingurita zahar tos
- un varf de cutit sare
- apa calduta cata cuprinde faina

Se dizolva drojdia in apa calduta. Intr-un vas de framantat se pune faina peste care se adauga uleiul de masline, zaharul si sarea. Se toarna drojdia dizolvata si se incepe framantarea. Apa se adauga progresiv, pana se obtine o coca de consistenta medie. Se framanta pana se dezlipeste de pe degete. Cand e gata, se acopera si se lasa la crescut cca ½ h. Dupa ce a crescut, se imparte coca in doua parti egale (trebuie sa iasa doua tavi de 50 / 50 cm). Se unge tava cu ulei si se pudreaza cu faina. Blatul se pune in tava si, inainte de a incepe sa punem umplutura, acesta se unge cu un amestec facut din rosii cubulete (o cutie ajunge pentru ambele tavi), busuioc, oregano, sare si o lingura de ulei de masline.
Umplutura: fiecare pune dupa preferinte, gust si buget. Eu unul prefer parmezan, masline verzi, ciuperci si sunca. Aceasta combinatie are marele avantaj de a nu cere deloc ketchup.
Gata !

Zamă de găină cu laşcă

Dedicaţie pentru onorabilul meu prieten George

O mâncare de zile mari, la care se adună toată suflarea (toţi ai casei, plus vreo doi-trei vecini), şi zău că au de ce.

Laşca trebuie pregătita cu vreo trei zile inainte, sa aibă timp să se usuce cum trebuie. Se face aşa:

- Patru ouă
- O jumătate de linguriţă de sare
- Făină cât cuprinde coca

Se bat ouăle cu sarea ca şi cum am face omletă. Când sunt bătute bine, se adaugă făină şi se amestecă în continuare cu furculiţa. Se continuă să se pună făină şi se frământă cu mâna până când coca este nici moale, nici tare, se desface de pe mână şi nu se lipeşte de planşa de frământat. Se rupe coca în trei şi se întind foi cât de subtiri care se rulează. Se ia o aţă mai tare (nailon sau gută de 0,8) şi se taie rulourile transversal în fâşii subţiri de 1 mm (sau cât se poate). Se lasă rulate şi se pun la uscat in bucătărie, la loc ferit de umezeală. După două, trei zile, sunt gata.

Pentru zama de găină ne trebuie:

- Un spate (eventual şi două ciocănele) de găină
- O ţelină mică
- Trei, patru morcovi măricei (dar tineri)
- Două legături de pătrunjel
- O rădăcină de pătrunjel
- O ceapă medie
- Câteva boabe de piper
- Sare (după gust)

Se pune găina la fiert dis-de-dimineaţă (e bine să fie bătrână, dar mai bine e să fie grasă), în vreo 2,5 – 3 litri de apă, la foc mic şi fără sare (fierbe mult mai greu). Se fierbe aproximativ trei ore, spumuindu-se încontinuu, să nu se tulbure. Dacă găina cere mai mult, o lăsăm să fiarbă până ce carnea devine moale. După ce a fiert carnea, se pun la fiert şi zarzavaturile tăiate cubuleţe, piperul şi sarea. Se lasă să fiarbă in continuare la foc mic şi, când sunt gata, se strecoară supa, astfel incât să rămână numai zeama. Dacă e prea grasă, se mai “degresează” luând cu o lingură pojghiţa de deasupra.
Laşca se fierbe separat (altfel se tulbură zama) şi se adaugă după ce e gata. Se serveşte fierbinte, cu mult pătrunjel proaspăt tocat deasupra.

Crap pescaresc

Iata un soi de plachie care nu e neaparat asa ceva, dar… eu zic s-o incercati
Ce ne trebuie:
• 1 kg file de crap
• Doua cepe mijlocii
• Un morcov
• Un ardei
• Patru catei de usturoi
• Patru rosii (o cutie de rosii cubulete)
• Un pahar de vin alb si sec
• Un pic de ulei
• O lamaie (o lingurita de otet)
• Sare, piper
Luam pestele, il spalam, il saram si piperam si-l lasam intr-un vas de Jena sa se odihneasca. Curatam cepele, usturoiul, ardeiul si morcovul, le maruntim, dar nu foarte, si le punem la calit cu un pic de ulei. Dupa ce s-au calit (fara a se rumeni), se toarna si ele langa peste. Punem si paharul de vin, nu uitam nici de rosii si le punem la cuptor, la foc mediu. Nu va ingrijorati ca n-are ulei, pentru ca pestele o sa lase grasimea proprie. Cand sosul a scazut, se intoarce pestele sa se rumeneasca si pe verso, si gata.
Daca pestele e prea gras, se poate adauga si o lingurita de otet de vin. Personal prefer lamiae felii pusa in sos, dar asta e chestie de gust.
Ca vin, unul alb si sec (cu cat e mai gras pestele, cu atat tre’ sa fie mai sec vinul). Un Riesling de Jidvei ar fi o idee. Poate nu cea mai buna, dar si asta e chestie tot de gust :-)